Faceți un click la următoarele titluri ,care conține video :
Stimaţi Cititori ! Blogul Mămăligă Blog este un blog cu ştiri,cu păreri,cu articoli şi cu multe informaţii. Mămăligă nu se explodează ! Aştept pe toate lumea cu drag !
16 ian. 2012
Proteste în Romănia ! Video- realitatea.net
Proteste în Romănia între 13-15 ianuarie 2012.Sursa : realitatea.net
Faceți un click la următoarele titluri ,care conține video :
Faceți un click la următoarele titluri ,care conține video :
16 nov. 2011
E Băsescu în Bilderberg?
Conferinţa internaţională “Europa după criza datoriilor suverane ale statelor”, care a avut loc la BNR, principalii participanţi fiind vicontele Etienne Davignon, preşedintele misteriosului Grup de la Bilderberg, şi Richard Haas, şeful nu mai puţin enigmaticului Consiliu de Relaţii Externe, s-a încheiat fără ca publicul larg, direct interesat de scenariile puse la cale, să aibă acces la un set lămuritor de informaţii. S-a discutat, potrivit unor surse, despre competiţia dolar-euro- aur (e interesant că printre sponsorii reuniunii s-a aflat Compania Roşia Montană Gold Corporation...), despre procesul de globalizare, despre criza instituţiilor financiare. Nu ar fi lipsit mai vechea preocupare a Grupului de a împărţi deocamdată lumea în trei entităţi - Uniunea Europeană, Uniunea Americană şi Uniunea Pacific-Asia, variantă care e totuşi depăşită de marşul economic al Chinei şi de ambiţiile Rusiei.
Per total, liderii politici şi mai ales marii bancheri ţin să-şi păstreze cu orice preţ dominaţia, inclusiv prin politici de culise sau prin intermediul şi al altor structuri, cum e Comisia Trilaterală (o soră mai mică a Grupului de la Bilderberg, din care fac parte şi Mugur Isărescu, şi Mihai Tănăsescu). Circulă zvonul că nici preşedintele Băsescu nu-i străin de aceste construcţii, străşnicia cu care chiar acum vreo două luni susţinea ideea unor State Unite ale Europei fiind un argument în acest sens.
Volens-nolens însă, Grupul va trebui să-şi modifice atitudinea. Mişcarea de masă “Ocupaţi Wall Street!”, devenită “Mişcarea Indignaţilor”, cuprinde din ce în ce mai multe ţări, ajungând la acte de violenţă şi avertizând politicienii şi bancherii că populaţia lumii, de 7 miliarde de oameni, nu-i alcătuită doar din potentaţi rapace şi nu mai suportă să fie redusă în bună parte la sărăcie şi călcată în picioare. Guvernele, vârfurile sistemului financiar mondial, reunite în structuri supranaţionale, cum s-or numi ele, Trilaterala sau Grupul de la Bilderberg, trebuie să priceapă că vremea popoarelor adormite, a polarizării brutale săraci-bogaţi a societăţilor şi a statelor a trecut şi a venit timpul unei viziuni realiste, lucide şi responsabile în gestionarea şi distribuţia resurselor. Pentru că alternativa ar fi haos şi chiar punerea în primejdie a păcii.
Sursa : http://www.libertatea.ro/detalii/articol/
Per total, liderii politici şi mai ales marii bancheri ţin să-şi păstreze cu orice preţ dominaţia, inclusiv prin politici de culise sau prin intermediul şi al altor structuri, cum e Comisia Trilaterală (o soră mai mică a Grupului de la Bilderberg, din care fac parte şi Mugur Isărescu, şi Mihai Tănăsescu). Circulă zvonul că nici preşedintele Băsescu nu-i străin de aceste construcţii, străşnicia cu care chiar acum vreo două luni susţinea ideea unor State Unite ale Europei fiind un argument în acest sens.
Volens-nolens însă, Grupul va trebui să-şi modifice atitudinea. Mişcarea de masă “Ocupaţi Wall Street!”, devenită “Mişcarea Indignaţilor”, cuprinde din ce în ce mai multe ţări, ajungând la acte de violenţă şi avertizând politicienii şi bancherii că populaţia lumii, de 7 miliarde de oameni, nu-i alcătuită doar din potentaţi rapace şi nu mai suportă să fie redusă în bună parte la sărăcie şi călcată în picioare. Guvernele, vârfurile sistemului financiar mondial, reunite în structuri supranaţionale, cum s-or numi ele, Trilaterala sau Grupul de la Bilderberg, trebuie să priceapă că vremea popoarelor adormite, a polarizării brutale săraci-bogaţi a societăţilor şi a statelor a trecut şi a venit timpul unei viziuni realiste, lucide şi responsabile în gestionarea şi distribuţia resurselor. Pentru că alternativa ar fi haos şi chiar punerea în primejdie a păcii.
Sursa : http://www.libertatea.ro/detalii/articol/
3 nov. 2011
RECENSĂMÂNT 2011: Vezi câți locuitori au mai rămas în fiecare județ din România
Datele provizorii prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că în perioada 20-31 octombrie au fost recenzate 8.387.153 de locuinţe şi 19.599.506 persoane. Cifra nu reprezintă populația stabilă a țării, dar, conform estimărilor, rezultatele finale nu vor fi cu mult diferite de acestea.
O situație specială se înregistrează în Capitală, unde, la finalul recensământului, figurau ca înregistrate 1.628.426 persoane, deși, cu o zi în urmă, cifra prezentată era mai mare: 1.665.605. Oricum, la nivel de Capitală, este greu de crezut că această cifră este apropiată de cea corectă, în condițiile în care estimările arată că aici locuiesc aproape trei milioane de persoane.
De la 68% la aproape 100% în timp record
La fel de ciudate sunt datele din Sectorul 1 al Capitalei, unde, deși în penultima zi de recenzare se ajunsese la procentrul de 68,78%, după 24 de ore autoritățile anunțau că au reușit să finalizeze procedura, deci că s-au apropiat de 100%. Primele rezultate oficiale ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor vor fi făcute publice la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Nu sunt rezultatele finale
Secretariatul Tehnic Central al Comisiei Centrale pentru Recensământ atenţionează că numărul de persoane recenzate nu trebuie confundat cu populaţia stabilă a României, motivând: "Numărul de persoane recenzate nu este egal cu numărul de persoane cuprins în populaţia stabilă a României, deoarece nu cuprinde persoanele care au apelat la metoda auto-înregistrării, nu cuprinde persoanele din spaţiile colective de locuit, nu cuprinde persoanele recenzate prin structurile MapN, MAE, MAI etc., include parte din persoanele plecate din ţară pe perioadă îndelungată (respectiv cele declarate de unul din membrii gospodăriei din ţară). Aşadar, orice comparaţie între informaţiile difuzate astăzi şi datele oficiale privind populaţia stabilă a României, rezultate în urma precedentelor recensăminte de populaţie, din 1992 sau 2002, sunt lipsite de relevanţă".
Numărul persoanelor recenzate în județe țării:
JUDETUL ALBA- 342336
JUDETUL ARAD- 412235
JUDETUL ARGEȘ- 609703
JUDETUL BACĂU- 628640
JUDETUL BIHOR- 558613
JUDETUL BISTRIȚA-NĂSĂUD- 301425
JUDETUL BOTOȘANI- 404429
JUDETUL BRAȘOV- 529906
JUDETUL BRĂILA- 316652
JUDETUL BUZĂU- 440347
JUDETUL CALARAȘI- 287269
JUDETUL CARAS-SEVERIN- 287535
JUDETUL CLUJ- 674903
JUDETUL CONSTANȚA- 680945
JUDETUL COVASNA- 211254
JUDETUL DAMBOVIȚA- 510287
JUDETUL DOLJ- 629989
JUDETUL GALAȚI- 530612
JUDETUL GIURGIU- 267147
JUDETUL GORJ- 345771
JUDETUL HARGHITA- 304765
JUDETUL HUNEDOARA- 410383
JUDETUL IALOMIȚA- 265559
JUDETUL IAȘI- 774075
Vezi AICI lista completă cu toate județele și localitățile țării
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/recensamant-2011-vezi-cati-locuitori-au-mai-ramas-in-fiecare-judet-din-romania-952407.html
O situație specială se înregistrează în Capitală, unde, la finalul recensământului, figurau ca înregistrate 1.628.426 persoane, deși, cu o zi în urmă, cifra prezentată era mai mare: 1.665.605. Oricum, la nivel de Capitală, este greu de crezut că această cifră este apropiată de cea corectă, în condițiile în care estimările arată că aici locuiesc aproape trei milioane de persoane.
De la 68% la aproape 100% în timp record
La fel de ciudate sunt datele din Sectorul 1 al Capitalei, unde, deși în penultima zi de recenzare se ajunsese la procentrul de 68,78%, după 24 de ore autoritățile anunțau că au reușit să finalizeze procedura, deci că s-au apropiat de 100%. Primele rezultate oficiale ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor vor fi făcute publice la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Nu sunt rezultatele finale
Secretariatul Tehnic Central al Comisiei Centrale pentru Recensământ atenţionează că numărul de persoane recenzate nu trebuie confundat cu populaţia stabilă a României, motivând: "Numărul de persoane recenzate nu este egal cu numărul de persoane cuprins în populaţia stabilă a României, deoarece nu cuprinde persoanele care au apelat la metoda auto-înregistrării, nu cuprinde persoanele din spaţiile colective de locuit, nu cuprinde persoanele recenzate prin structurile MapN, MAE, MAI etc., include parte din persoanele plecate din ţară pe perioadă îndelungată (respectiv cele declarate de unul din membrii gospodăriei din ţară). Aşadar, orice comparaţie între informaţiile difuzate astăzi şi datele oficiale privind populaţia stabilă a României, rezultate în urma precedentelor recensăminte de populaţie, din 1992 sau 2002, sunt lipsite de relevanţă".
Numărul persoanelor recenzate în județe țării:
JUDETUL ALBA- 342336
JUDETUL ARAD- 412235
JUDETUL ARGEȘ- 609703
JUDETUL BACĂU- 628640
JUDETUL BIHOR- 558613
JUDETUL BISTRIȚA-NĂSĂUD- 301425
JUDETUL BOTOȘANI- 404429
JUDETUL BRAȘOV- 529906
JUDETUL BRĂILA- 316652
JUDETUL BUZĂU- 440347
JUDETUL CALARAȘI- 287269
JUDETUL CARAS-SEVERIN- 287535
JUDETUL CLUJ- 674903
JUDETUL CONSTANȚA- 680945
JUDETUL COVASNA- 211254
JUDETUL DAMBOVIȚA- 510287
JUDETUL DOLJ- 629989
JUDETUL GALAȚI- 530612
JUDETUL GIURGIU- 267147
JUDETUL GORJ- 345771
JUDETUL HARGHITA- 304765
JUDETUL HUNEDOARA- 410383
JUDETUL IALOMIȚA- 265559
JUDETUL IAȘI- 774075
Vezi AICI lista completă cu toate județele și localitățile țării
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/recensamant-2011-vezi-cati-locuitori-au-mai-ramas-in-fiecare-judet-din-romania-952407.html
REZULTATE RECENSĂMÂNT 2011. Suntem prea puţini. Cum recuperăm?
Datele provizorii ale recensământului arată o diminuare a populaţiei cu două milioane, iar persoanele active, care susţin economia, sunt din ce în ce mai puţine. Creşterea natalităţii ne-ar putea scoate din impas, dar nu în viitorul apropiat, ci în cel îndepărtat.
Primele rezultate furnizate la încheierea recensământului au confirmat temerile şi esti mările specialiştilor: populaţia a scăzut cu două milioane. Informaţiile provizorii ale Institutului Naţional de Statistică arată că au fost recenzate 19,6 milioane de persoane. Cifra nu reprezintă populaţia efectivă a României, însă diferenţa între aceasta şi cea finală nu poate fi foarte mare.
Primele date privind populaţia efectivă a ţării se vor publica la începutul anului 2012. Comparativ, la recensământul anterior, realizat în 2002, România avea 21,7 milioane de locuitori, iar la cel din 1992-22,8 milioane.
Cine pe cine duce în spate
Din cauza numărului mare al românilor plecaţi la muncă peste hotare, în ţară creşte îngrijorător raportul între populaţia inactivă şi cea activă, care susţine, de fapt, economia.
"Avem cea mai slabă rată de ocupare din Europa, de aproximativ 57%, iar raportul dintre inactivi şi activi o să tot crească. De aici vine nefericirea. O ţară cu patru milioane de salariaţi este un dezastru", spune Ilie Şerbănescu, analist economic şi fost ministru al Economiei.
El precizează că ţările dezvoltate care se confruntă cu problema depopulării apelează la străini. "Dar la noi, unde salariile sunt atât de mici, cine să vină? Salariile acestea ne protejează pe noi de imigranţi", spune analistul economic.
Ilie Şerbănescu apreciază că politicile de încurajare a natalităţii ar putea avea rezultate, însă peste un număr mare de ani. Aceste programe de stimulare ar presupune prime de naştere, programe de protecţie pentru mame şi copii, precum şi sprijin pentru taţi.
Încurajarea natalităţii presupune costuri uriaşe
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice, apreciază că redresarea situaţiei demografice nu poate proveni decât din creşterea natalităţii.
"Evoluţia depinde de nivelul natalităţii, concret, de numărul de copii pe care îi naşte o femeie", precizează el, menţionând că încurajarea natalităţii presupune programe costisitoare pe care bugetul actual nu ar avea cum să le suporte. "Mai mult, vine un an electoral, în care priorităţile sunt, cu siguranţă, altele".
Criza puternică se va resimţi începând cu 2020
Pe de altă parte, în vremuri de criză economică, iniţierea unor astfel de programe nu este recomandată. "Există riscul creşterii numărului de naşteri în rândul populaţiei dezavantajate", explică specialistul.
El precizează că reducerea natalităţii începând cu 1990 va avea efecte economice puternice după 2020. Atunci, generaţiile născute după revoluţie vor trebui să întreţină economic populaţia vârstnică, numeroasă.
Anul 2060: doi oameni activi la un pensionar
Perspectivele nu sunt sumbre doar pentru România, ci şi pentru întreaga Europă. Un raport realizat de Eurostat arată că numărul de pensionari din ţările UE va creşte în următoarele decenii.
Până în 2060, se va ajunge la un raport de numai doi oameni activi pentru fiecare persoană în vârstă de cel puţin 65 de ani. Rata de mortalitate va fi mai ridicată decât cea de natalitate în Uniunea Europeană, începând cu 2015, iar Marea Britanie va avea, probabil, cea mai mare populaţie din UE -77 de milioane- şi se va situa înaintea Franţei şi a Germaniei.
"Evoluţia depinde direct de numărul de copii născuţi de o femeie.“
VASILE GHEŢĂU, Centrul de Cercetări Demografice
Citiţi şi:
România numărată. 19,5 milioane de locuitori plus un nerecenzat: Victor Ponta
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-recensamant-2011-suntem-prea-putini-cum-recuperam-952353.html
Primele rezultate furnizate la încheierea recensământului au confirmat temerile şi esti mările specialiştilor: populaţia a scăzut cu două milioane. Informaţiile provizorii ale Institutului Naţional de Statistică arată că au fost recenzate 19,6 milioane de persoane. Cifra nu reprezintă populaţia efectivă a României, însă diferenţa între aceasta şi cea finală nu poate fi foarte mare.
Primele date privind populaţia efectivă a ţării se vor publica la începutul anului 2012. Comparativ, la recensământul anterior, realizat în 2002, România avea 21,7 milioane de locuitori, iar la cel din 1992-22,8 milioane.
Cine pe cine duce în spate
Din cauza numărului mare al românilor plecaţi la muncă peste hotare, în ţară creşte îngrijorător raportul între populaţia inactivă şi cea activă, care susţine, de fapt, economia.
"Avem cea mai slabă rată de ocupare din Europa, de aproximativ 57%, iar raportul dintre inactivi şi activi o să tot crească. De aici vine nefericirea. O ţară cu patru milioane de salariaţi este un dezastru", spune Ilie Şerbănescu, analist economic şi fost ministru al Economiei.
El precizează că ţările dezvoltate care se confruntă cu problema depopulării apelează la străini. "Dar la noi, unde salariile sunt atât de mici, cine să vină? Salariile acestea ne protejează pe noi de imigranţi", spune analistul economic.
Ilie Şerbănescu apreciază că politicile de încurajare a natalităţii ar putea avea rezultate, însă peste un număr mare de ani. Aceste programe de stimulare ar presupune prime de naştere, programe de protecţie pentru mame şi copii, precum şi sprijin pentru taţi.
Încurajarea natalităţii presupune costuri uriaşe
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice, apreciază că redresarea situaţiei demografice nu poate proveni decât din creşterea natalităţii.
"Evoluţia depinde de nivelul natalităţii, concret, de numărul de copii pe care îi naşte o femeie", precizează el, menţionând că încurajarea natalităţii presupune programe costisitoare pe care bugetul actual nu ar avea cum să le suporte. "Mai mult, vine un an electoral, în care priorităţile sunt, cu siguranţă, altele".
Criza puternică se va resimţi începând cu 2020
Pe de altă parte, în vremuri de criză economică, iniţierea unor astfel de programe nu este recomandată. "Există riscul creşterii numărului de naşteri în rândul populaţiei dezavantajate", explică specialistul.
El precizează că reducerea natalităţii începând cu 1990 va avea efecte economice puternice după 2020. Atunci, generaţiile născute după revoluţie vor trebui să întreţină economic populaţia vârstnică, numeroasă.
Anul 2060: doi oameni activi la un pensionar
Perspectivele nu sunt sumbre doar pentru România, ci şi pentru întreaga Europă. Un raport realizat de Eurostat arată că numărul de pensionari din ţările UE va creşte în următoarele decenii.
Până în 2060, se va ajunge la un raport de numai doi oameni activi pentru fiecare persoană în vârstă de cel puţin 65 de ani. Rata de mortalitate va fi mai ridicată decât cea de natalitate în Uniunea Europeană, începând cu 2015, iar Marea Britanie va avea, probabil, cea mai mare populaţie din UE -77 de milioane- şi se va situa înaintea Franţei şi a Germaniei.
"Evoluţia depinde direct de numărul de copii născuţi de o femeie.“
VASILE GHEŢĂU, Centrul de Cercetări Demografice
Citiţi şi:
România numărată. 19,5 milioane de locuitori plus un nerecenzat: Victor Ponta
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-recensamant-2011-suntem-prea-putini-cum-recuperam-952353.html
23 oct. 2011
Adevărul despre Eminescu – la 120 de ani de la ucidere
2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta "Deşteaptă-te române"!
Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amănunte" continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?
Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori. Faptul că o operă ajunge, periodic, obiect de contestaţie se încadreaza în ciclul firesc al "ajustărilor" contemporaneităţii.
Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercări. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a rămas în top, producându-se mai mulţi bani din re-re-editările sale decât din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoriceşti din România, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulaţie neintrerupta, numele său nu s-a estompat nicio clipă. Singurul reper serios de evaluare a circulaţiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituită la Botoşani, din donaţia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de cărţi de şi despre Eminescu, la care se vor adăuga, alte (cel puţin) 7.000 de volume. Au apărut şi vor mai apare mii de cărţi, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.
„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolică, re-aducerea sa la starea de cadavru este însă cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioadă este diferită tocmai deoarece este executată de persoane politice cu poziţii nu doar în viaţa literară ci şi, mai ales, în stat sau în instituţii ce ţin de statul român. Este o formă de reeditare a asasinatului său – realizat tot de “persoane de stat” - precedat de moartea civilă. Eminescu este ţinta, şi astăzi, a unui curent aşa zis “progresist” izvorât de fapt din catacombe ideologice care încearcă să-l împingă la o periferie a istoriei şi culturii româneşti. O tentativă demolatoare colectivă, dar care îşi are originea într-un centru ideocratic comun, forţează schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanţe culturale, literare şi politice cu platformă de audienţă cum ar fi criticul literar şi amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunţarea omologării naţionale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negaţie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.
Eminescu – cadavrul…
Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:
- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”
- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””
- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
- “azi, Eminescu a devenit suspect”
- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”
- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”
- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”
- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara
”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. "Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.
Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici.
În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.
Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.
Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.
Procust şi sfârşitul “noului canon” politic
Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional, distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat.
Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”.
“Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (...)
Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...)
Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)
“Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.
Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.
Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte.
“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă.
Dosarul Eminescu
Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de "plan de măsuri" în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative "Carpaţii" - Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!
Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.
Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism.
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi - mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.
Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.
Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”.
Eminescu - omul politic naţional
Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.
Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu"). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.
Eminescu - ţinta serviciilor secrete imperiale
În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie.
Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. "Societatea Carpaţii", era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative.
Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie.
Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)
Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.
În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva.
“Moartea civilă”
În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace.
Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Guvernul a desfiinţat "Societatea Carpaţii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor.
Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.
Lichidarea
Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică - romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index.
Defăimarea
Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică". Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei. “Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.
Sursa : http://www.curentul.ro/2009/
Manualele şcolare sunt pline de parascovenii despre Eminescu dar omit astfel de mici "amănunte" continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. Cine sunt aceia care perpetuează falsul şi alimentează mituri mincinoase pe seama lui Mihai Eminescu? Ce fel de profesori de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, copiilor? Cine le-a dat diplome, cine îi girează, cine le scrie manualele? Cine sunt aceia care se fac vinovaţi de risipirea zestrei lăsată de acesta? Ce fel de stat este statul român care recompensează detractorii lui Eminescu şi pune la loc de cinste falsificatorii memoriei acestuia?
Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori. Faptul că o operă ajunge, periodic, obiect de contestaţie se încadreaza în ciclul firesc al "ajustărilor" contemporaneităţii.
Eminescu a trecut cu bine prin toate aceste încercări. Chiar sub aspect comercial, Eminescu a rămas în top, producându-se mai mulţi bani din re-re-editările sale decât din toate operele cumulate ale întregii bresle scriitoriceşti din România, pe parcursul ultimului secol. În cei peste 150 de ani de circulaţie neintrerupta, numele său nu s-a estompat nicio clipă. Singurul reper serios de evaluare a circulaţiei numelui lui Eminescu este chiar biblioteca Eminescu, constituită la Botoşani, din donaţia renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu, care include 8.000 de titluri de cărţi de şi despre Eminescu, la care se vor adăuga, alte (cel puţin) 7.000 de volume. Au apărut şi vor mai apare mii de cărţi, ale multor mii de autori care l-au adjudecat sau l-au judecat, l-au contestat, refuzat, criticat.
„Sacrificarea” lui Eminescu, re-executarea sa simbolică, re-aducerea sa la starea de cadavru este însă cu totul altceva. Tipologia curentului contestatar dirijat de la nivel de stat din ultima perioadă este diferită tocmai deoarece este executată de persoane politice cu poziţii nu doar în viaţa literară ci şi, mai ales, în stat sau în instituţii ce ţin de statul român. Este o formă de reeditare a asasinatului său – realizat tot de “persoane de stat” - precedat de moartea civilă. Eminescu este ţinta, şi astăzi, a unui curent aşa zis “progresist” izvorât de fapt din catacombe ideologice care încearcă să-l împingă la o periferie a istoriei şi culturii româneşti. O tentativă demolatoare colectivă, dar care îşi are originea într-un centru ideocratic comun, forţează schimbarea orizontului de receptare a lui Eminescu. Instanţe culturale, literare şi politice cu platformă de audienţă cum ar fi criticul literar şi amploaiatul MAE Nicolae Manolescu, îndeamnă la renunţarea omologării naţionale a lui Eminescu. Dezavuare, demitizare, reconsiderare, negaţie sunt noii vectori normativi ai discursului “oficial” despre Eminescu.
Eminescu – cadavrul…
Însă purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste”, totodată reprezentant la nivel de stat al canonului oficial, este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat "Inactualităţii lui Eminescu", reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:
- “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”
- “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””
- “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
- “azi, Eminescu a devenit suspect”
- “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”
- “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
- “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”
- “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”
- “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara
”Sintagma utilizată de Patapievici, “cadavru din debara” pleacă de la expresia, folosită “în ţările progresiste”, “ skeleton from the closet”, cu sensul de secret stânjenitor. De expresia “corps in the closet” nu am auzit încă. Există însă sintagma “cadavru politic” şi mi se pare destul de plauzibilă ipoteza clivajului de sensuri (intenţionat sau nu), mai ales având în vedere faptul că accentul pus asupra temei politice în textul “manifest” al viitorului secretar de stat pus de administraţia prezidenţială să reprezinte cultura României în lume. Compunerea imaginii Eminescu-cadavru spune, intertexual, poate mult mai mult decât a intenţionat autorul. Vocaţia excremenţială din textele de debut ale lui Patapievici se rafinează aici, intervenind o subtilă abordare exegetică necromaniacă. Concepţia de abordare a tezei este tot în cheie politică, de aici şi invocarea integrării euro-atlantice, un proces profund politic şi de siguranţă naţională, nu cultural. Un “text manifest” similar în concluzii aparţine lui Cristian Preda, tot amploaiat al mai multor administraţii prezidenţiale. Cristian Preda s-a afirmat mai din timp decât Patapievici, în 1998, în Dilema, publicaţia ministrului de externe al României, Andrei Pleşu. "Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect". Mai putin iscusit decât Patapievici, Preda nu s-a gândit să introducă şi „cestiunea siguranţei naţionale” în ecuaţia Eminescu poate şi deoarece NATO era încă o fata morgana la vremea aceea, pentru România „progresistă”.
Modelul Eminescu ar fi deci, pentru epoca noastră, din punct de vedere cultural şi politic, inadecvat, “irecuperabil”, “suspect”, “învechit”, “nul”, iar junii şi junicile care vor nume “afară”, care aspiră la sincronie europeană, au nevoie de alte modele, de succes, nu cadaverice. Am aflat de curând şi care ar fi modelele “adecvate”, “euro-atlantice”, propuse de Patapievici, iar “sincronia” culturală invocată a fost confirmată public prin scandalurile de anul trecut legate de finanţarea de către ICR a unor juni dedicaţi pornografiei şi promovării simbolisticii anticreştine. În plan cultural, ne-am lămurit asupra “chipului nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume”. Chiar şi-au făcut un fel de nume, junii “progresişti” ai lui Patapievici.
În plan politic, “sincronia”, adecvarea clasei politice actuale, conformă în întregime “noului canon importat din “ţările progresiste”, s-a vădit elocvent la alegerile recente din 2008 când din 18,3 milioane de români cu drept de vot au participat la vot doar 7 milioane, cea mai scăzută rată de participare din perioada postcomunistă a României. Dacă ar fi fost cuprinşi şi cei 12 milioane de români dinafara graniţelor între cetăţenii cu drept de vot probabil că ar fi fost şi mai grăitoare amendarea de către popor a actualei clase politice, cu tot cu modelele “bine văzute afară”.
Chipul nou al clasei politice actuale, “înnoite”, “progresiste”, integrată euro-atlantic şi pe drept cuvânt ieşită din zodia naţionalului, cuprinde parlamentari infractori, excroci, derbedei, securişti, foşti comunişti ba chiar şi un caz de căcănar/gunoier-şef/om politic de succes.
Acesta este referenţialul politic al unor Patapievici/Preda/Pleşu, ei înşişi, de altfel, tot oameni politici, stipendiaţi cu poziţii politice în calitatea lor de noi formatori ai bursei de valori cultural-politice. “Bursa” unde s-au “tranzacţionat” cel mai intens valorile conforme “noului canon importat din “ţările progresiste” este pe Calea Victoriei, respectiv sediul GDS, instituţie fondată de fostul comisar bolşevic Silviu Brucan. Aici a fost instalat “patul lui Procust” invocat de Patapievici. Racordurile mitologice pot juca feste celor care se folosesc de ele. Cu sau fără voie, invocarea eliminării lui Eminescu prin utilizarea de către Patapievici a imaginii “patului lui Procust al noului canon” spune totul despre ucenicii, calfele şi “meşterii” (Maeştrii) noului canon. Procust, se ştie, era un bandit, cam sadic si diabolic, un torţionar mitologic, devenit simbol al sistemului abuziv de încadrare (prin mutilare) în tipare ideologice. Patapievici, Preda, sunt doar porta-voci ideologice. Maiştrii cu funcţii comisariale stau mai la fereală, meşteresc prin fundaţii pretins (nou) europene.
Procust şi sfârşitul “noului canon” politic
Teza trâmbiţată zgomotos de comisarii lui Procust, a inadecvării cultural politice a modelului Eminescu, invocarea chiar a dezacordului dintre obiectivele de siguranţă naţională (integrarea în NATO) şi modelul politic eminescian se dovedeşte a fi, astăzi, doar o simplă gogomănie. Cel mai important factor de ameninţare la adresa siguranţei naţionale, o spun chiar rapoartele SRI, au fost chiar oamenii politici, clasa politică “progresistă” din care au făcut şi fac parte învăţăceii şi alumnii GDS-ului procustian. Jefuirea patrimoniului naţional, distrugerea sistemului de învăţământ (certificată de nivelul precar al generaţiilor ieşite de pe băncile şcolilor), fărâmiţarea coeziunii sociale şi naţionale, impunerea unor standarde anticreştine în sânul societăţii româneşti (vezi interzicerea icoanelor, finanţarea pornografiei cu accente sataniste) sunt “opere” ale clasei politice, îndrumată ideologic, comisarial, de maeştrii “noului canon”, de “progresiştii” patului lui Procust. La rândul lor, comisarii GDS-ului sunt finanţaţi chiar de noii moguli ai sistemului la care au pus umărul, pe care l-au avizat şi certificat.
Sistem politic “bine văzut înafară”, dar care a fost acum, iată, invalidat “înăuntru”, chiar de alegători – de marea majoritate a poporului român. Poporul român a arătat fără dubiu că sistemul noului canon politic invocat de Patapievici în antiteză faţă de modelul Eminescu este cel care e, cu adevărat, “politic incorect”.
“Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc (...)
Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...)
Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Români” (art. Icoane vechi şi icoane noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 şi 110)
“Arionii”, la care se referă Eminescu, indică o tipologie inspirată de figura unui om politic contemporan cu ziaristul, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion, cel care a avut un rol important, ulterior morţii lui Eminescu, în stigmatizarea ziaristicii eminesciene prin ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Ministrul Arion a jucat un rol decisiv în această operaţiune de extincţie a circulaţiei operei jurnalistice, deoarece era vizat direct şi cu autoritatea publică pe care a avut-o a instaurat, de fapt, modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc.
Poate judeca oricine cu uşurinţă “adecvarea” la realitatea de atunci dar şi la actualitatea momentului politic de azi a celui pe care Arionii de azi, Patapievicii şi eiusdem farinae şi l-ar dori mort şi ascuns într-o debara.
Marea majoritatea a românilor a înţeles deja că sistemul ticăloşit a ocupat România iar cadavrele politice care împut aerul României sunt “ticăloşiţi” care se află în băncile Parlamentului, la Preşedinţie, la guvernare. Cât despre scheleţii vechiului sistem nici măcar nu mai stau în debara, ci se afişează la vedere, în posturi “preşedinţi de onoare”, cum e cazul criminalului cu mâinile mânjite de sânge până la cot, Ion Ilici Iliescu. Situaţie care spune totul despre ce înseamnă conceptul onoarei pentru partidul de guvernământ din care face parte.
“Canonul politic” procustian invocat de ciracii lui Procust este un eşec total, un antimodel politic. Deocamdată poporul român nu a aplicat încă metoda lui Tezeu, de “rezolvare” a torţionarului Procust, dar nu este timpul pierdut. Au trecut doar două decenii de la trasul cu arma în stradă.
Dosarul Eminescu
Cei care îl portretizează astăzi pe Eminescu în chip de cadavru îşi asumă astfel, pe cale simbolică, şi nu numai, filiaţii strânse cu cei care şi l-au dorit pe Eminescu cadavru, în epoca sa, cei care l-au şi înlăturat pe Eminescu din viaţa publică, tot în numele culturii politice “progresiste”, invocate în textul lui Patapievici. Un excurs jurnalistic lansat acum doi ani de ziarişti de investigaţie afiliaţi la organizaţia Civic Media, pe tema sfârşitului abrupt a vieţii ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu a dat recent roade neaşteptate. Ipoteza lichidării sale fizice a fost lansată ca o temă de anchetă de către ziarişti şi cercetători de marcă care au pornit un demers investigativ dedicat “colegului de breaslă” Mihai Eminescu. Tema de lucru a fost preluată şi urmărită cu o deosebită atenţie pentru cel mai mic detaliu arhivistic şi istoriografic, de filosoful Constantin Barbu care a lansat nu mai puţin de zece volume, ale unei investigaţii analitice complete realizate sub egida Academiei şi Fundaţiilor Mihai Eminescu. "Codul Invers - Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu", cum se intitulează seria de volume cuprinde mii de pagini de documente, însemnări în facsimil din Eminescu, grăitoare despre sacrificarea sa, fotocopii ale originalelor unor acte secrte din arhivele imperiale austro-ungare, fragmente din jurnalul şi memoriile regelui Carol I, din însemnările zilnice ale lui Maiorescu şi din ale altor contemporani ai crimei, părţi ale unor note informative secrete din arhivele unor servicii ale ţărilor europene. Un astfel de "plan de măsuri" în ce-l priveşte pe militantul societăţii conspirative "Carpaţii" - Mihai Eminescu – poartă semnătura însuşi împăratului Franz Josef!
Deoarece Eminescu era o ţintă de stat, o ameninţare la adresa siguranţei imperiale! Context care dezvăluie un Eminescu geopolitician şi naţionalist implicat în acţiuni conspirative pentru proiectul Daciei Moderne – România Mare.
Eminescu a devenit o victimă a regimului politic datorită în principal implicării sale în presă şi politică. Ziaristul Eminescu a fost o ţintă operativă şi a fost urmărit pas cu pas de agenţii secreţi ai Imperiului Austro-Ungar. Eliminarea sa de pe scena politică s-a datorat unei acţiuni conspirate executate cu profesionalism.
Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca şi mulţi alţi ziarişti Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv (a fost arestat de opt ori), al poliţiei politice şi - mai mult decât atât – a devenit o problemă (şi o afacere) de Stat.
Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei, politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist, ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.
Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedarea în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare scria cu o forţă devastatoare. Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verb”. “Stăpân pe limba neaoşă” şi cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necruţător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”.
Eminescu - omul politic naţional
Pe scurt un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu – la organizarea Partidului Conservator a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.
Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (“o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austroungar şi totodată îşi acuză colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880 mai ales după ce atacă proiectul de program al partidului conservator lansat de Maiorescu în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României şi sacrifica românii aflaţi sub puterea Imperiului Austroungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimează pe români îngrădind accesul la şcoală şi biserică, blocând cultivarea limbii materne – apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă avertiza jurnalistul. Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii – “la ciolan” cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdină lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: "şi mai potoliţi-l pe Eminescu"). Scârbit, acesta protestează: “Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămăşile şi partidul ca cizmele?.” Ca urmare în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat iar noul redactor – şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.
Eminescu - ţinta serviciilor secrete imperiale
În 1882 Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG – “Societatea Carpaţii”. Societatea îşi propunea – conform Statutului, să sprijine orice “întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt înfiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu inclusiv în redacţie.
Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanţa diplomatică a Austro-Ungariei în România. "Societatea Carpaţii", era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Tară dar executa şi acţiuni conspirative.
Într-o nota informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr către ministrul Casei imperiale şi ministrul de externe din Viena se raporta: “Societatea “Carpaţilor” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre aceasta am primit din sursă sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent înfiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică. S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei “Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precauţie.
Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei “Dacii Mari”. Săcăreanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă” a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, K.159)
Un alt un raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de externe al Austroungariei, informa despre o altă adunare a Societăţii Carpaţii, din care rezultă că un anume Lachman, redactor la ziarul „Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele Societăţii Carpaţii, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât … spion austriac. (numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal dresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G.Ocăşanu şi V.Siderescu că amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”.)
Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională coordonate ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă societatea “Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta societatea “Petru Maior”, la Viena “România jună”, la Cernăuţi “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Austro-Ungariei, fiind intens înfiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios. Eminescu era urmărit pas cu pas. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: “Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea (“iridenta”) ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţa articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.
În 1883 Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe rege, pe Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamnă guvernul liberal pentru politica externă şi internă, denunţă cârdăşia conservatorilor cu liberalii şi devine o povară incomodă pentru toată lumea. Tiradele şi intransigenţa sa deranjau toate taberele. Eventualitatea ca acesta să devină cândva parlamentar – ca mulţi alţi ziarişti, ar fi fost nefastă pentru puterile externe din jurul României, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil şi neconvenabil intereselor acestora. Eminescu este informat şi simte că i se pregăteşte ceva.
“Moartea civilă”
În 28 iunie 1883 se strânge laţul. Este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate desigur toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv “apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace.
Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austroungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Guvernul a desfiinţat "Societatea Carpaţii" chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii” au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor.
Exact în această zi trebuia de fapt să se semneze tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucureştiul era dominat de ardeleni care ridicau vocea din ce în ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor asupriţi de unguri. Eminescu era în centrul acestor manifestări. Tratatul urma să interzică brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului iar condiţia semnării tratatului era anihilarea revendicării Ardealului de la Bucureşti. “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Aşa zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tânărul redactor – potenţială mare figură politică a României Mari, tocmai în anul când împlinea 33 de ani, vârsta jertfei lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus. Tratatul a fost semnat până la urmă în septembrie 1883 ceea ce a mutat lupta ardelenilor în Ardeal.
Lichidarea
Ce urmează în anii următori este un coşmar – bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le, selectiv, la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai vazut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scăpat nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante, care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al “Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu, vizau contracararea consecinţele unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat “subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol I. Este uşor de înţeles că acţiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipică “măsurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar şi de atunci. Nimic nou sub soare pe câmpul “operativ”. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se insistă pe activitatea sa poetică - romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul – nu fără însă a lupta până în ultima clipă. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi internat din nou la balamuc în martie 1889. Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică a fost pusă la index.
Defăimarea
Defăimarea sa nu a încetat însă la peste un secol de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie, este proclamat drept proto-fascist. Abia recent s-a dovedit, prin contribuţia unor specialişti în medicină legală - cum este Vladimir Beliş, fost director al Institutului de Medicină Legală sau cu aportul doctorului Vuia că mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasă speţă. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut o demenţă paralitică". Lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie, nesemnat însă. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că are 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller, iar apoi este "uitat" pe fereastră, în soare. Creierul său era o dovadă stânjenitoare a falsităţii teoriei sifilisului – deoarece această boală mănâncă materia cerebrală. În manualele de astăzi continua însă propagarea operaţiunii de dezinformare coordonată de serviciile secrete al Austroungariei. “Ţinta” Eminescu încă preocupă diferite cancelarii şi “grupuri de prestigiu” - în fapt extensii ale unor grupuri de putere care îşi perpetuează misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale României.
Sursa : http://www.curentul.ro/2009/
Două dintre infracţiunile de care este acuzat Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol s-au prescris
Tribunalul Bucureşti a constatat, vineri, că două dintre infracţiunile de care este acuzat omul de afaceri Dinu Patriciu şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Rompetrol s-au prescris, respectiv manipularea pieţei de capital şi divulgarea de informaţii privilegiate.
Deşi instanţa a constatat înlăturarea răspunderii penale pentru cele două infracţiuni, Dinu Patriciu şi ceilalţi inculpaţi şi-au exprimat poziţia în sensul continuării procesului, susţinând că doresc să îşi dovedească nevinovăţia.
Chiar dacă a scăpat de două acuzaţii, în sarcina lui Dinu Patriciu rămân alte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, pentru care se va continua judecarea.
Următorul termen al procesului a fost fixat pentru 16 noiembrie, când trei dintre inculpaţi, Sorin Pantiş, Paul Gabriel Miclăuş şi Claudiu Simulescu, îşi vor exprima poziţia cu privire la prescrierea celor două infracţiuni.
Procesul Rompetrol este unul dintre cele mai lungi din România. El trenează la Tribunalul Bucureşti (instanţă de fond) de peste cinci ani, fiind introdus pe rolul acestei instanţe din 29 septembrie 2006.
În cei cinci ani de când se judecă la Tribunalul Bucureşti, avocaţii inculpaţilor au uzat de toate mijloacele pentru amânarea judecării lui: lipsa prin rotaţie a avocaţilor, atacarea procedurii, ridicarea unor excepţii, inclusiv apelul la Curtea Constituţională, unde cauza a stat aproape un an de zile.
Împreună cu Dinu Patriciu, în acest dosar sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.
O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 de milioane de dolari, procurorii DIICOT susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român. AGERPRES
Deşi instanţa a constatat înlăturarea răspunderii penale pentru cele două infracţiuni, Dinu Patriciu şi ceilalţi inculpaţi şi-au exprimat poziţia în sensul continuării procesului, susţinând că doresc să îşi dovedească nevinovăţia.
Chiar dacă a scăpat de două acuzaţii, în sarcina lui Dinu Patriciu rămân alte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, pentru care se va continua judecarea.
Următorul termen al procesului a fost fixat pentru 16 noiembrie, când trei dintre inculpaţi, Sorin Pantiş, Paul Gabriel Miclăuş şi Claudiu Simulescu, îşi vor exprima poziţia cu privire la prescrierea celor două infracţiuni.
Procesul Rompetrol este unul dintre cele mai lungi din România. El trenează la Tribunalul Bucureşti (instanţă de fond) de peste cinci ani, fiind introdus pe rolul acestei instanţe din 29 septembrie 2006.
În cei cinci ani de când se judecă la Tribunalul Bucureşti, avocaţii inculpaţilor au uzat de toate mijloacele pentru amânarea judecării lui: lipsa prin rotaţie a avocaţilor, atacarea procedurii, ridicarea unor excepţii, inclusiv apelul la Curtea Constituţională, unde cauza a stat aproape un an de zile.
Împreună cu Dinu Patriciu, în acest dosar sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.
O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 de milioane de dolari, procurorii DIICOT susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român. AGERPRES
Alte stiri din aceasta categorie:
- 22-10 19:15 The Economist: E vremea ca România să preia controlul asupra nesfârşitelor probleme cu corupţia
- 22-10 12:31 DNA a început urmărirea penală faţă de mai mulţi membri ai Comitetului Executiv al FRF
- 21-10 15:13 Parchet: Accidentul de la Timişul de Sus s-a produs în urma neadaptării vitezei de către Şerban Huidu
- 21-10 13:38 Iaşi: Vasile Astărăstoae, audiat de procurorii DNA
- 21-10 12:03 Realizatorul tv Şerban Huidu audiat de procurori în cazul accidentului de la Timişul de Sus
- 21-10 11:30 Cătălin Predoiu şi membrii CSM au avut o întrevedere cu preşedinţii curţilor de apel, pe tema problemelor din instanţe
- 20-10 18:57 Tăriceanu va face plângere la CEDO împotriva lui Emil Boc în legătură cu contractul Sterling
- 20-10 16:53 Bercea Mondial rămâne în arest preventiv
- 20-10 13:19 ANI: Preşedintele Filialei PNL Sector 4 Bucureşti nu poate justifica o avere de 86.000 euro
- 20-10 11:59 Maramureş: Tineri reţinuţi pentru cultivare şi comercializare de canabis
Abonați-vă la:
Postări (Atom)