Bun venit !

Bun venit la blogul Mămăligă !Sper că va găsiţi multe informaţii interesante.Folosiți rubrica : Mai multe știri .Mulţumesc vizita al dumnevoastră !O zii bună!

Faceți căutări pe acest blog

1 feb. 2014

Familia Aurei Ion vrea să dea statul român în judecată

Familia Aurei Ion vrea să dea statul român în judecată. Familia studentei la medicină care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din munţii Apuseni va apela la instanţă dacă raportul anchetei efectuate de procurori nu va stabili exact vinovaţii pentru tragedia aviatică.
Îndurerată, sora Aurei Ion promite că va face tot ce îi stă în puteri ca adevărul să iasă la suprafaţă. "Ne rezervăm dreptul la o intervenţie civilă şi îl vom folosi în cazul în care vom considera că rezultatul anchetei nu este satisfăcător", a declarat Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, potrivit România TV.

Tot articol : romaniatv.net

Deutsche Welle: Săptămâna neagră a “Îngerului galben”

“Îngerul galben” riscă alungarea din paradis. Supranumit astfel datorită culorii galbene pe care o au mașinile și elicopterele sale de intervenție, ADAC, cel mai important club automobilistic al Germaniei, trebuie să iasă la spovedanie. Pentru că a păcătuit - și nu de puține ori. Printre victime se numără și Dacia Logan.
ADAC este mult mai mult decât un simplu club automobilistic. Este garant al confortului rutier pentru 18,5 milioane de șoferi germani. Ceea ce înseamnă nu doar 18,5 milioane de membri plătitori, ci 18,5 milioane de cetățeni cu drept de vot care conferă ADAC statutul neoficial de sindicat puternic și grupare de lobby - dintre cele mai influente în Republica Federală.
Legile nescrise ale omenirii nu se lasă, însă, impresionate de anvergura unei asemenea instituții: puterea corupe inclusiv la ADAC. O dată, de două ori, de mai multe ori - până când intervine o altă lege nescrisă, cea a ulciorului care merge la apă de un număr limitat de ori.- scrie Deutsche Welle
Ce scrie despre Logan ?
Testul Logan
Nu e greu de înțeles cât de minoră a putut părea nedreptatea pe care, în 2005, ADAC a făcut-o unei mașini fabricate în Europa de Est și cât de ușor a fost de convins opinia publică germană că, de fapt, totul s-a petrecut dintr-o regretabilă eroare și nicidecum cu premeditare, cum, sub formă de speculație, nota la vremea respectivă cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ziarul care apare în capitala financiară europeană scria, în urmă cu aproape zece ani, că ADAC ar fi manipulat rezultatele testului la care a fost supusă pe atunci proaspăt propusa mașină ieftină fabricată de Renault în România, Dacia Logan. Cauciucurile montate pe mașina probată de experții angajați de ADAC aveau deficiențe majore structurale, impietând sever echilibrul autoturismului. Sentința publicată în revista clubului, Motorwelt, la acea dată a fost dură: Loganul costă într-adevăr puțin, dar de aceiași bani e de preferat o mașină la mâna a doua, dotată cu tehnologii care garantează securitatea șoferilor și pasagerilor.
Frankfurter Allgemeine Zeitung a fost cea care, la puțină vreme după test, a aflat neregulile ADAC și a întrebat, în treacăt, dacă automobil clubul german avusese de gând să facă o favoare industriei automobilistice autohtone, în condițiile în care aceasta lăsase deja impresia că se teme de ofensiva mașinii ieftine produse în România.
Tot articol : capital.ro